luni, 5 decembrie 2011

obiceiuri

Trupa de la Dumesti [part. 2] 31.12.2010

obiceiuri

http://youtu.be/kXeB8QPg3UA

Marea Unire

Mici sau mari, saraci sau bogati, asteptam cu totii, in fiecare an, sarbatorile de iarna, in special Craciunul si impodobirea bradului de Craciun.
Din plastic sau natural, miniatural sau imens, bradul nu lipseste din nici o casa, poate si datorita simbolurilor care i se asociaza: iubire (pentru ca este impodobit de intreaga familie), bucurie si fericire (pentru ca sub el sunt puse cadourile), magie (se spune ca Mos Craciun nu vine in casele unde nu este brad), viata, trainicie si sanatate (pentru ca este mereu verde).                 

                                                 Istoria bradului de Craciun  
                        Ne intrebam uneori de unde vine obiceiul de a avea in casa, de Craciun, un brad impodobit. Probabil nu vom sti sigur niciodata, insa exista unele indicii istorice care ne duc la originile acestui obicei.


Legenda spune ca aceasta traditie a fost inceputa in Germania de catre un calugar si reformator al bisericii pe nume Martin Luther. Potrivit legendei, intr-o seara de iarna, intorcandu-se acasa, Luther a vazut stelele stralucind printre ramurile brazilor. A fost atat de impresionat de priveliste incat, odata ajuns acasa, a povestit si familiei ce vazuse. Iar pentru a-i ajuta sa inteleaga mai bine, el a mers in padure si a taiat un bradut pe care l-a adus in casa si l-a decorat cu lumanari care reprezentau stelele pe care el le vazuse.


Obiceiul s-a raspandit in Germania, fiind apoi preluat in toata lumea.  
                                                                                                                    Impodobirea bradului de Craciun
Ne-am obisnuit ca in fiecare an, de obicei in Ajunul Craciunului, sa ne impodobim bradul de Craciun cu tot felul de ornamente, cat mai haioase si mai sclipitoare.

Cu multi ani in urma bradul era impodobit cu fructe, prajiturele si lumanari insa, odata cu trecerea anilor, traditiile si obiceiurile s-au mai schimbat. De la figurine de lemn si de turta dulce pana la beteala, confetti, bomboane si globuri colorate ce sclipesc in lumina lumanarilor si a luminitelor colorate, dau parca viata bradului si aduc in casele noastre bucuria Craciunului.

Odata bradul impodobit, Mos Craciun poate veni sa lase cadourile asteptate cu atata nerabdare atat de copii cat si de adulti.

                  Simboluri si semnificatii  
         Fiecare dintre noi are un stil personal pentru decorarea bradului. Ornamente vechi sau noi, au povestea lor si sunt incarcate de semnificatii.

Bradul verde
 este simbolul luminii si vietii.
Culoarea rosie, care defineste aceasta sarbatoare, simbolizeaza sacrificiul Mantuitorului pentru noi toti.
Varfurile bradului in forma de stea simbolizeaza noroc si realizarea tuturor visurilor. Steaua are si o semnificatie religioasa, amintind de cea aparuta pe cer la nasterea lui Iisus.
Clopoteii sunt cei care indruma oile pierdute catre pastorul lor. Sunt si o dovada ca toate oile sunt importante.
Lumanarile sunt o oglinda a luminii stelelelor  care ne duc cu gandul la steaua din Betleem.
Acadalele in forma de baston au forma bastonului cu care pastorul indruma mieii care se rataceau de turma.
Funda rosie cu care sunt legate cadourile ne spune ca la fel de uniti ar trebui sa fim si noi.
Coroana din crengute de brad simbolizeaza sanatate si noroc. Forma circulara simbolizeaza natura vesnica a dragostei care nu piere niciodata.
Vascul are puteri tamaduitoare si simbolizeaza pacea si armonia. Sarutul sub vasc aduce armonie si intelelgere si face mai puternica iubirea in cuplu.

Fara indoiala Craciunul este o sarbatoare a luminii, a sperantei si a miracoleler, iar bradul de Craciun este una dintre cele mai populare traditii asociate acestei sarbatori.

   

luni, 28 noiembrie 2011

Colindele din data de 24 decembrie

Capra obicei de anul nou

Capra obicei de anul nou

Traditii si obiceiuri de Craciun si de Anul nou

Incepand cu noaptea de 23 spre 24 Decembrie, de la miezul noptii si pana la revarsatul zorilor ulitele satelor rasunau de glasul micilor colindatori. In orase intalnim colindatori odata cu lasarea serii si pana in miez de noapte. Cu traista dupa gat, cu batul in mana si caciula pe urechi, colindatorii merg din imobil-n imobil si striga la ferestrele luminate:
"Buna dimineata la Mos Ajun, Ne dati ori nu ne dati", si daca cei din imobil le deschid usa spre a le imparti colindeti, incep sa cante mai departe:
"Am venit si noi odata
La un an cu sanatate,
Si la anul sa venim
Sanatosi sa va gasim.
Ne dati, ne dati,
Ori nu ne dati"
Cu acest ocazie gazda le imarte colindete: covrigi, nuci, mere, colacei de faina framantati si copti chiar in acea seara a Ajunului.
In ajunul Craciunului, ca si in ajunul Anului Nou in toate provinciile romanesti, copiii formeaza grupuri si pornesc pe la casele gospodarilor cantand cantece ce au refrenuri ca: "Florile dalbe", "Lerui ler", "Ziurel de ziua", ori "Valerim" si "Veler Doamne".
In afara de seara mare a colindelor se mai colinda si in seara Sfantului Vasile, paralel cu Plugusorul sau Uratul.
Sub numele de colind si colindat trebuie sa intelegem vechiul obicei pe care-l intalnim in sarbatorile susmentionate cand copiii, ca si flacaii satelor, merg din imobil in imobil, cantanin pentru a ura sanatate si bucurie gazdelor ce-i asculta, de la care primesc daruri (colindete) in bani sau in natura: nuci, covrigi, mere, colaci, etc.
Colindele sunt de doua feluri: religioase si laice. Cele religioase au origine literara, iar subiectele lor se refera de cele mai multe ori la Isus. Colindele profane (sau lumesti) au un caracter liric, si de multe ori sunt adaptate de colindatori la situatia celor in fata carora le canta.
Colindatul cu motive religioase, desi de origine bisericeasca, e totusi format tot dupa modelul colindatului de tip pagan avand de fapt origine comuna cu cesta.

joi, 29 septembrie 2011

Uniforma in scoala


Dezbaterea despre uniformele scolare este complicata, asa ca vom incerca sa cuprindem ambele puncte de vedere si va lasam pe dvs. sa judecati.

Profesional:

Unii spun ca un copil in uniforma scolara are mai multe sanse sa ia scoala in serios. Imbracarea uniformei ii creeaza impresia ca se pregateste sa mearga la scoala la fel ca si tatal sau, care merge la servici. Rapoartele institutiilor de invatamant au demonstrat ca, atunci cand elevii se imbraca in uniforma, acestia adopta o abordare mai serioasa a studiilor, fata de perioadele in care se imbraca normal, ca si pe strada.

Promoveaza discipilina:


Multi sunt de parere ca uniformele contribuie la mentinerea disciplinei in scoala, scazand numarul de probleme comportamentale. Argumentul este ca in zilele noastre, copiii nu sunt capabili de auto-disciplina, deoarece parintii refuza sa le impuna anumite reguli si conduite, ceea ce face mai dificila misiunea profesorului care are de-a face cu clase formate din 25-30 de elevi.

Reduce cazurile de violenta:

Tot scolile raporteaza ca uniformele scad numarul batailor si violentelor care se nasc din certuri, pentru ca de multe ori subiectul lor sunt hainele la moda. Invariabil, copiii ii sicaneaza pe cei care nu au haine de firma, iar cei care nu si le pot permite sunt adesea sensibili cand vine vorba de imbracamintea lor. S-a constatat ca introducerea uniformelor in scoli, au avut ca rezultat diminuarea tensiunilor intre elevi. .

Distragerea atentiei:

Multi parinti considera ca elevii imbracati unitar arata mai frumos si ca politica uniformei ii asigura ca copiii lor se vor prezenta la scoala in haine adecvate, evitandu-se distragerea, cum ar fi mania de a fi in „trenduri". Unii elevi au transformat scoala intr-o continua prezentare de moda, ceea ce reprezinta o distragere de la invatare, pentru ca elevii petrec mai mult timp concentrandu-se la hainele lor decat la temele pentru acasa.

Valori:

Uniformele scolare subliniaza faptul ca individualitatea si auto-exprimarea fiecaruia nu sunt determinate de imbracamintea de firma sau de ultimul capriciu vestimentar.

Pretul scazut:

Uniformele de scoala sunt un chilipir in comparatie cu toata averea pe care parintii ar trebui sa o cheltuiasca pentru hainele de firma ale copiilor .

Spiritul scolii:

Se spune ca uniforma ajuta la construirea unui brand al scolii. Infiltreaza sentimentul de apartenenta si creeaza o mandrie pentru istitutia pe care o reprezinta.

Individualitatea:

Suprimarea individualitatii este cea mai frecventa imputare adusa uniformelor scolare. Cadrele didactice sustin ca un program academic care incurajeaza elevii sa urmareasca crezuri individuale este mult mai important decat ceea ce poarta. Fortand elevii sa se conformeze, le inhiba creativitatea si auto-exprimarea.

Cauzeaza probleme de disciplina:

Unii elevi resping orice reguli. Fortandu-i sa poarte uniforme la scoala le agraveaza spiritul de rebeliune. Isi modifica uniforma fie prin stramtare, largire, scurtare sau lungire, si profesorii sunt pusi in situatia de a face pe politistii aproape zilnic.
  
O relatie aproape inexistenta cu spiritul academic:

Cei care se opun uniformelor insista ca nu exista dovezi credibile cum ca acestea ar imbunatati disciplina in scoala sau ca promoveaza realizari academice mai mari. Argumentul principal este cel ca unii elevi eminenti se imbraca extrem de prost, ceea ce demonstreaza ca felul in care te imbraci nu iti imbunatateste capacitatea de invatare.Am dorit sa public acest document deoarece in scoala mea s-a intamplat ca un coleg de scoala a venit intr-una dintre zile cu un tricou care avea imprimat pe el diferite pozitii sexuale,acesta a fost sanctionat cu 3 zile...Dupa parerea mea sa procedat corect altfel daca nu s-ar fi facut nimic cine stie cu ce haine veneau si ceilalti elevi la scoala....S-au impus uniforme care trebuie purtate pentru a fi un elev decent!!!

miercuri, 25 mai 2011

\                         
Scoala Normala ,,Vasile Lupu,,-Iasi 

 va asteapta sa-i cunoasteti  REALIZARILE!!!!!!!!!!